O, Doamne, Dumnezeul meu! Lauda fie cu Tine pentru că ai aprins focul iubirii Tale divine în Pomul Sfânt de pe vârful celui mai înalt munte: acel Pom „care nu este nici al răsăritului nici al apusului”, acel foc care arde până ce flacăra lui se ridică la Adunarea Cerească, şi de la care acele realităţi şi-au luat lumina călăzirii şi au strigat: „Cu adevărat noi am desluşit un foc pe coasta Muntelui Sinai.”

O, Doamne, Dumnezeul meu! Înteţeşte acest foc, zi după zi, până când văpaia lui va pune în mişcare întreg pământul. O, Tu, Stăpânul meu! Aprinde lumina iubirii Tale în fiecare inimă, suflă în sufletele oamenilor spiritul cunoaşterii Tale, bucură-le pieptul cu versetele unicităţii Tale. Cheamă-i la viaţă pe cei care sălăşluiesc în mormintele lor, avertizează-i pe cei mândri, fă fericirea universală, revarsă apele Tale cristaline iar în adunarea splendorilor dezvăluite, treci roată cupa „oţelită la fântâna de camfor”.

Cu adevărat, Tu eşti Cel Ce Dăruie, Cel Iertător, Cel Veşnic Mărinimos. Cu adevărat, Tu eşti Cel Milostiv, Cel Îndurător.

‘Abdu’l-Bahá

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
contact us
translations
Currently reading prayer in Română.
This prayer is also available in:
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app