Adunări Spirituale

O, Tu Dumnezeule iertător! Aceşti slujitori se întorc către împărăţia Ta şi caută bunăvoinţa şi mărinimia Ta. O, Doamne! Fă inimile lor bune şi curate pentru ca ei să poată deveni demni de iubirea Ta. Purifică şi sfinţeşte spiritele astfel încât lumina Soarelui Realităţii să poată străluci asupra lor. Purifică şi sfinţeşte ochii ca să poată desluşi lumina Ta. Purifică şi sfinţeşte urechile ca să poată auzi chemarea împărăţiei Tale.

O, Doamne! Cu adevărat, noi suntem slabi, dar Tu eşti Cel Tare. Cu adevărat, noi suntem săraci, dar Tu eşti Bogat. Noi suntem căutătorii, dar Tu eşti Cel Căutat. O, Doamne! Îndură-Te de noi şi iartă-ne; acordă-ne o astfel de abilitate şi receptivitate încât să putem fi demni de favorurile Tale şi să putem fi atraşi către împărăţia Ta, ca să putem sorbi adânc din apa vie, să putem fi aprinşi de focul iubirii Tale şi să fim reanimaţi prin adierile Sfântului Spirit în acest veac strălucitor.

O, Doamne Dumnezeul meu! Coboară asupra acestei adunări privirile bunătăţii Tale duioase. Ţine-i la adăpost pe fiecare dintre ei şi în custodia Ta şi sub ocrotirea Ta. Pogoară asupra acestor suflete binecuvântările Tale cereşti. Cufundă-i în oceanul milostivirii Tale şi însufleţeşte-i prin adierile Sfântului Spirit.

O, Doamne! Acordă ajutorul şi confirmarea Ta plină de har acestui guvern drept. Această ţară stă la adăpostul ocrotirii Tale şi acest popor este în slujba Ta. O, Doamne! Acordă-le mărinimia Ta cerească şi fă îmbelşugate şi abundente revărsările harului şi favorii Tale. Îngăduie acestei naţiuni stimate să stea la loc de cinste şi îngăduie-i să fie primită în împărăţia Ta.

Tu eşti Cel Puternic, Cel Omnipotent, Cel Milostiv şi Tu eşti Cel Generos, Cel Binefăcător, Domnul harului îmbelşugat.

‘Abdu’l-Bahá

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
contact us
translations
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app