Acordă-mi, o, Dumnezeul meu, întreaga măsură a iubirii Tale şi a bunului Tău plac, iar prin farmecul luminii Tale strălucitoare vrăjeşte-ne inimile, o, Tu Ce eşti Dovada Supremă şi Cel Atotslăvit. Pogoară asupra mea, ca o mărturie a harului Tău, adierile Tale înviorătoare, în timpul zilei şi la vreme de noapte, o Stăpân al dărniciei.

Nici o faptă n-am făptuit, o, Dumnezeul meu, pentru a merita să-ţi privesc faţa şi ştiu cu certitudine că de-ar fi să trăiesc atât cât lumea va dura, n-aş reuşi să îndeplinesc vreo faptă care să merite această favoare, întrucât rangul slujitorului nu poate avea vreodată acces la sfintele Tale hotare, afară numai dacă mărinimia Ta mă va atinge şi blânda Ta milostivire mă va pătrunde şi bunătatea Ta iubitoare mă va înconjura.

Toată lauda fie cu Tine, o, Tu pe lângă Care nu se află nici un alt Dumnezeu. Cu bunăvoinţă îngăduie-mi să mă înalţ spre Tine, să-mi fie acordată onoarea de a sălăşlui în apropierea Ta şi de a fi în comuniune numai cu Tine. Nu se află alt Dumnezeu afară de Tine.

Într-adevăr, de-ar fi ca Tu să doreşti să acorzi binecuvântare unui slujitor, ai şterge din tărâmul inimii sale orice pomenire sau înclinare în afară de propria Ta pomenire; iar de-ar fi să porunceşti răul pentru un slujitor din pricina a ceea ce mâinile lui au făptuit pe nedrept înaintea feţei Tale, l-ai încerca cu binefacerile acestei lumi şi a celei ce va să vie, ca să poată deveni preocupat de ele şi să uite de pomenirea Ta.

Báb

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app