Laudă ţie, o, Doamne Dumnezeul meu! Te implor, prin Numele Tău pe care nimeni nu L-a recunoscut aşa cum se cuvine, şi a cărui semnificaţie nici un suflet nu a pătruns-o. Te implor, prin Cel care este Fântâna Revelaţiei Tale şi Aurora semnelor Tale, să faci ca inima mea să devină o fântână a iubirii Tale şi a pomenirii de Tine. Împleteşte-o, aşadar, la Oceanul Tău cel preamăreţ, ca din ea să poată curge apele vii ale înţelepciunii Tale şi şuvoaiele cristaline ale laudei şi preamăririi Tale.

Membrele trupului meu adeveresc unitatea Ta, şi părul capului meu declară puterea suveranităţii şi tăriei Tale. Am stat la uşa harului Tău cu deplină abnegaţie, şi m-am agăţat de poala mărinimiei Tale, şi mi-am aţintit ochii asupra orizontului darurilor Tale.

Hărăzeşte-mi mie, o, Dumnezeul meu, ceea ce se cuvine măreţiei maiestăţii Tale, şi ajută-mă, cu harul Tău întăritor, să propovăduiesc Cauza Ta astfel încât morţii să iasă afară din mormintele lor şi să se grăbească către Tine, punându-şi toată încrederea în Tine şi aţintindu-şi privirea asupra răsăritului Cauzei Tale, şi aurorei Revelaţiei Tale.

Cu adevărat, Tu eşti, Cel Atotputernic, Cel Prea Înalt, Cel Atotştiutor, Cel Atotînţelept.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
contact us
translations
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app