Currently reading prayer in Română. Return to Deutsch.

Dumnezeul meu venerat şi adorat! Stau mărturie unităţii şi unicităţii Tale şi adeveresc toate darurile Tale trecute şi prezente. Tu eşti Cel Atotdarnic, Cel care îşi revarsă ploaia milostivirii peste cel de sus precum şi peste cel de jos şi luminează cu splendorile harului Său pe cel supus precum şi pe cel răzvrătit.

O, Dumnezeu al milostivirii, în faţa uşii Căruia însăşi chintesenţa miluirii s-a închinat, şi în jurul cărui sanctuar al Cauzei Tale s-a rotit, în esenţa ei intimă, bunătatea duioasă, Te rugăm fierbinte, invocându-ţi străvechiul har şi căutându-Ţi favoarea prezentă, să Te înduri de toţi cei care sunt manifestări ale lumii existenţei şi să nu le refuzi efuziunile harului Tău în vremea zilelor Tale.

Noi suntem cu toţii sărmani şi nevoiaşi, pe când Tu eşti, cu adevărat, Atotstăpânitorul, Atotcuceritorul, Cel Atotputernic.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app