Currently reading prayer in Română. Return to Русский.

Slăvit fii Tu, o, Doamne Dumnezeul meu! Te implor întru Cel care este Cel Mai Mare Nume al Tău, întru Cel care a fost cumplit încercat de acele creaturi ale Tale care au negat adevărurile Tale şi întru Cel care a fost cuprins de suferinţe pe care nici un glas nu le poate descrie, să îngădui să Te pomenesc şi să Te preamăresc în aceste zile când toţi s-au întors de la frumuseţea Ta, s-au certat cu Tine şi au întors spatele cu dispreţ Celui care este Revelatorul Credinţei Tale. Nu există nimeni, o, Domnul meu, care să Te ajute în afară de Tine Însuţi şi nici o putere care să Te sprijine în afară de propria Ta putere.

Te implor să-mi îngădui să mă ţin cu statornicie de iubirea şi pomenirea Ta. Aceasta este cu adevărat, în puterea mea, şi Tu eşti Cel care ştie tot ce e în mine. Tu eşti, cu adevărat, Cel Cunoscător, Cel ce le ştie pe toate cele. Nu mă lipsi, o, Domnul meu de splendorile luminii feţei Tale, a cărei strălucire a iluminat întreaga lume. Nu există alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Preaputernic, Cel Atotslăvit, Cel ce veşnic Iartă.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app